Sunt Dr. Valeria Mureșan, medic primar în medicină de laborator, cu peste 18 ani de experiență practică în activitatea de laborator medical și cu o preocupare constantă pentru calitate, standardizare și îmbunătățirea proceselor, conform cerințelor internaționale.
Am absolvit Facultatea de Medicină Generală în anul 2001 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, iar între anii 2003–2008 am urmat rezidențiatul în medicină de laborator, obținând titlul de medic specialist în 2008 și ulterior pe cel de medic primar în medicină de laborator.
De-a lungul carierei mele, am lucrat direct cu procesele reale din laborator – de la faza preanalitică până la validarea și raportarea rezultatelor – ceea ce mi-a permis să înțeleg nu doar teoria, ci mai ales provocările concrete cu care se confruntă laboratoarele medicale în practica zilnică.
Interesul meu constant pentru medicină, matematică și management m-a condus natural către domeniul calității în laborator, unde îmi concentrez activitatea pe:
implementarea cerințelor ISO 15189,
elaborarea de proceduri clare și aplicabile,
dezvoltarea de instrumente de calcul (Excel) pentru controlul calității, verificarea metodelor, statistica si audit
educatie profesionala continua
Cred cu tărie că un laborator performant nu înseamnă doar aparatură modernă, ci procese bine înțelese, corect aplicate și controlate, iar misiunea mea este să sprijin laboratoarele in aceasta directie.